Noi toţi suntem cu capul în nori ...

Noi încă nu ştim ce vrem de la viaţă.Încercăm să dovedim că putem şi că ştim ceea ce de fapt , nu putem şi nici nu ştim.Suntem naivi.Suntem cu capul în nori.Of,dragostea asta face din om ne-om.
Atunci cînd ţi se pare că eşti singurul care simte asta şi care se simte astfel .Dar nu e aşa.Fiecare în sine se simte rău.Tu iubeşti pe cineva ,care iubeşte pe altcineva ,dar ,care ,ca şi tine , nu  este iubit de persoana dorită.Şi de ce viaţa e aşa un paradox ?De fapt sunt de acord că ea ar fi plictisitoare dacă totul ar fi doar floricele şi roz,dar aşa tot nu-i prea ok.
Poate sunt încă prea mică pentru a înţelege legile vieţii.Poate ...dar vreau să mă simt liberă înăuntru , nu să stau să privesc cum cei din jurul meu sunt fericiţi din motivele din care eu sufăr.Da,mă bucur pentru ei ,dar simt şi o foarte mare dezamăgire în suflet.Poate eu nu-s prea bună ?Poate eu nu merit ?Poate eu am greşit cu ceva şi asta e un fel de pedeapsă ?Ok ,dar cît de mult va dura această nenorocită pedeapsă?Devine deja insuportabil sentimentul de neputinţă.Să ştii că poţi să faci primul pas,dar să nu ai încredere ,să simţi acea frică de refuz sau de respingere.Cum va fi după asta ?Nu voi putea suporta !!Ştiu sigur.
Sunt o fraieră îndrăgostită care încearcă să se mintă .Şi cînd mă mint ,prietenii îmi zic că mă mint ,şi chiar dacă ştiu că-i aşa ,încerc să-mi insuflu asta.Naivă ,adolescentă poate.
Vreau să ies din această etapă a vieţii ,chiar dacă ştiu că o să vreau înapoi.Dar nu e tocmai adolescenţa pe care mi-o doresc.E mai multă durere decît plăcere.Da,e durere.Încerc să-mi compar viaţa cu alte vieţi şi îmi vine să mor.Chiar dacă ştiu că am o familie care mă iubeşte,nişte prieteni fideli ,uneori nu înţeleg pe nimeni din jurul meu.Şi de ce e aşa ?
E un paradox .