Tu ....

O altă zi .Poate pierdută , poate nu.Nu am făcut nimic special sau interesant astăzi.De fapt ,arată cam aşa :trezit de dimineaţă ,am făcut ceai ,am luat împreună cu fratele micul dejun etcetera.După puţină ordine ,m-am pus pe gînduri.

Am început să mă gîndesc la viaţa mea.La ceea ce îmi place şi ce nu.Dacă ceea ce fac e într-adevăr ceea ce-mi doresc sau nu.Dacă am persoane care mă iubesc sau pentru care sunt doar o obişnuinţă.Dacă e vre-un rost din mine pe lume sau nu.Şi cam la toate aceste întrebări am găsit răspunsuri.Da,la toate.Dar nu am rămas dezamăgită,chiar dacă ar fi trebuit ,ci parcă am deschis o pagină realistă în viaţa mea din nou,pentru că în ultimul timp deja uitasem ce e ăsta realism.Am căzut deodată în vise ,în iluzii şi speranţe prea mari , cred eu şi cam ireale.

Nu mă plîng acum .De fapt ,consider că viaţa pe care o am e chiar una interesantă.Ceea ce fac nu e ceea ce-mi doresc ,probabil -pentru că mă aşteaptă ceva mai bun,mai rău nu are unde.

Persoane care mă iubesc sunt numărate.Sunt chiar foarte puţine,în orice caz ,pentru majoritatea oamenilor cu care petrec timpul sunt o obişnuinţă interesantă , probabil.Pentru că mi-ar plăcea să am prietenă o persoană ca mine.

Dacă e rost din mine pe lume sau nu ...mai rămîne de văzut.

Totuşi ,tema vieţii îmi vine în minte în fiecare zi ,mai ales cînd plec la culcare ,seara.Sau atunci cînd ascult cîntece mai ambient.Cred că e ceva normal,ceva ce un om realist ar trebui să aibă în lista gîndurilor.

Ceea ce mă doare este că el nu mă ştie...eu îl ştiu atît de bine ,dar el nici nu are idee de mine ,cred.

Aş putea fi fericită acum doar de la un "salut" al lui.Un "salut" ar lui mi-ar umple viaţa de bucurie acum.Pentru că mai singură şi mai plictisită nu m-am simţit vreodată.

Deja de cîteva zile stau doar cu muzica în urechi .Deja uit glasurile celor din jur.Cu părinţii aproape că nu vorbesc ,vin tîrziu de la lucru.Fratele e încă mic pentru a-mi înţelege aberaţiile.

Deci...iată că trăiesc doar eu cu mine.

Şi doar un cuvînt al lui m-ar salva de această stare pe care nici măcar eu nu o pot descrie.