Noi toţi suntem cu capul în nori ...

Noi încă nu ştim ce vrem de la viaţă.Încercăm să dovedim că putem şi că ştim ceea ce de fapt , nu putem şi nici nu ştim.Suntem naivi.Suntem cu capul în nori.Of,dragostea asta face din om ne-om.
Atunci cînd ţi se pare că eşti singurul care simte asta şi care se simte astfel .Dar nu e aşa.Fiecare în sine se simte rău.Tu iubeşti pe cineva ,care iubeşte pe altcineva ,dar ,care ,ca şi tine , nu  este iubit de persoana dorită.Şi de ce viaţa e aşa un paradox ?De fapt sunt de acord că ea ar fi plictisitoare dacă totul ar fi doar floricele şi roz,dar aşa tot nu-i prea ok.
Poate sunt încă prea mică pentru a înţelege legile vieţii.Poate ...dar vreau să mă simt liberă înăuntru , nu să stau să privesc cum cei din jurul meu sunt fericiţi din motivele din care eu sufăr.Da,mă bucur pentru ei ,dar simt şi o foarte mare dezamăgire în suflet.Poate eu nu-s prea bună ?Poate eu nu merit ?Poate eu am greşit cu ceva şi asta e un fel de pedeapsă ?Ok ,dar cît de mult va dura această nenorocită pedeapsă?Devine deja insuportabil sentimentul de neputinţă.Să ştii că poţi să faci primul pas,dar să nu ai încredere ,să simţi acea frică de refuz sau de respingere.Cum va fi după asta ?Nu voi putea suporta !!Ştiu sigur.
Sunt o fraieră îndrăgostită care încearcă să se mintă .Şi cînd mă mint ,prietenii îmi zic că mă mint ,şi chiar dacă ştiu că-i aşa ,încerc să-mi insuflu asta.Naivă ,adolescentă poate.
Vreau să ies din această etapă a vieţii ,chiar dacă ştiu că o să vreau înapoi.Dar nu e tocmai adolescenţa pe care mi-o doresc.E mai multă durere decît plăcere.Da,e durere.Încerc să-mi compar viaţa cu alte vieţi şi îmi vine să mor.Chiar dacă ştiu că am o familie care mă iubeşte,nişte prieteni fideli ,uneori nu înţeleg pe nimeni din jurul meu.Şi de ce e aşa ?
E un paradox .

Trei metri deasupra cerului ...

Mă gîndesc dacă merit ceea ce-mi doresc ,căci îmi doresc ceva ce poate puţini oameni înţeleg sau cred în ceea ce-mi doresc eu.Eu da ,cred că există dragostea.De fapt ,sper s-o întîlnesc ,dar să fie acea dragoste sinceră şi inocentă şi lipsită de orice furtună.Vreau să cred că chiar există .
Vreau să cred că e real ca un băiat să rateze o petrecere pentru a fi cu mine în linişte pe un cîmp calm şi admirînd stelele noaptea.
Vreau să cred că e real ca el să picteze Graffitti-uri pentru mine.
Vreau să cred că e real ca el să vină acasă să ceară permisiunea părinţilor să ieşim . :))
Vreau să cred că e real să bage în seama tot ce-mi doresc şi tot ce-mi place.
Vreau să cred că e real să mă iubească sincer şi să-mi poată demonstra asta.
Vreau să cred că chiar o să-l întîlnesc într-o zi.Uneori , îl simt atît de aproape ,am impresia că e muult mai aproape decît eu îmi imaginez.
Alteori , mi se pare că nu o să îl întîlnesc niciodată.
Eu doar vreau să simt că mă iubeşte pînă la trei metri deasupra cerului ...

Realitatea ,ştii...

Dimineaţa...somn...ochi obosiţi...dorinţa de a merge înapoi în pat...neputinţa...nesiguranţa...nevoia...telefonul...ora...strada...oamenii...maşini...localuri...gălăgia...iritaţia...
Nu de puţine ori aceste zile mă simţeam iritată .Tot ce auzeam îmi provoca un zumzet groaznic în urechi sau simţeam cum cineva intenţionat îmi face rău.Majoritatea acţiunilor celor din jurul meu mi se păreau anormale,ceva ce nu puteam să concep.Toate astea au început de la noaptea ceea "fericită".Acum îmi dau seama cum sunt toţi din jurul meu.Îmi place să observ cum fiecare încearcă să fie altcineva ,chiar dacă nu-i reuşeşte.Ei încearcă să facă aceleaşi mişcări ca idealurile lor.E trist ,da.E trist ,pentru că te simţi used.Jumătate de an tuturor le eşti indiferentă şi acum deodată încep hugurile ...hai ,serios ,mă! Apoi se simt cu musca pe căciulă cînd întreb "ce-i cu falsitatea asta?" ...dar,probabil sunt deja obişnuiţi cu realismul meu.Da ,eu privesc viaţa cît de real posibil.
Am perioade cînd încerc că închid ochii şi să nu observ ceea ce nu vreau să observ ,dar ochii mei oricum se deschid şi oricum observ totul.Toată această realitate dură din jurul meu care devine tot mai iritantă.Dar încerc şi cred că reuşesc să accept totul , pentru că ştiu că nu am de ales.
Îmi place să mă aşez la masă cu mai multe persoane ,să observ cum judecă fiecare dintre ei , să ascult ce iese din gurile lor ...
E interesant ...e arta ascultării şi a urmăririi.Poate suna ridicol , dar nu-mi pasă .Am învăţaţ că trebuie să am puterea să-mi exprim gîndurile cît mai deschis şi simţindu-mă cît mai liberă , că de altfel ,voi fi călcată în picioare.Căci lumea reală nu e tocmai cea din desenele animate...

Atunci cînd simţi că eşti doar un accesoriu

Deja de mai bine de un an cred că încerc să-l uit şi nu reuşesc.Parcă mi se pare că gata a trecut tot ce simţeam ,iar apoi îmi dau seama că nu  e deloc aşa.

Împreună ne simţim foarte bine.Chiar ieri seara am mers la ziua de naştere a unui prieten comun.Acolo am băut cîte puţin vin , şampanie...cu tortă şi aşa mai departe.

Apoi au început îmbrăţişările,săruturile pe obraz etcetera.Era frumos în acel moment şi mă simţeam foarte bine.Dar cînd am venit dimineaţă la şcoală şi mi-am dat seama că am fost doar o distracţie ,mi-a dispărut îndată zîmbetul de pe buze.Da,am fost doar un accesoriu atunci.A vrut băiatul să se distreze şi dacă ,probabil ,ştie de sentimentele mele ,de ce să nu profite ?

Ştii , mă doare ...credeam că chiar ţii la mine un pic ,dar am realizat că nu e deloc aşa ,ci dimpotrivă ,mă foloseşti doar.Mă foloseşti mai ceva decît o cîrpă şi asta nu o să se mai întîmple,pentru că oricît de mult aş ţine la tine ,sunt şi eu o fată cu demnitate şi respect faţă de sine.Chiar cred că merit un băiat care să mă iubească,pentru că nu-s o persoană rea.Eu o să încetez să mă tot gîndesc la tine ,căci îmi pierd timpul cu asta doar.Nu  vreau să fiu un accesoriu ,vreau să fiu pentru cineva prima sa ţigară dimineaţa ,şi tu la sigur nu eşti acel om ,aşa că ...

O să mă concentrez asupra altor chestii,care să nu mă rănească şi să mă pună pe gînduri zile întregi .Deja un an.Chiar nu meriţi ,tu ...

Tu,acel băiat cu şapte feţi , acel ipocrit ce simte una şi arată alta ,acel profitor nenorocit.O să mi te scot din minte ,chiar şi hipnoză fac dacă e nevoie ,dar te scot.

Pînă acum îmi ascultam inima şi ignoram mintea ,ăsta e probabil motivul principal care te-a lăsat să ajungi atît de departe,dar gata.S-a terminat.

Nu o să mai fiu fraiera care stă şi plînge în sine în urma ta ,pentru că de fapt , nu eşti chiar o comoară ,dacă pînă acum nu ai ştiut nici să-mi accepţi sentimentele ,nici să mi le respingi .

Good bye..

Cerul ...

Nu am admirat niciodată împreună stelele noaptea pe cer.Dar de foarte multe ori mi-am imaginat asta .De multe ori visez cum suntem noi doi împreună pe acea plajă bulgară ,doar noi doi ,şi privim noaptea stelele acolo sus şi tu îţi pui mîna pe faţa mea şi-ncepi să mă mîngîi şi eu încep să te sărut.Oare va deveni asta realitate ?
Ştii ,uneori simt că o să ajung la 50 de ani ,doar eu ,singură - cu o pisică.Simt că viitorul meu şi destinul meu e să rămîn singură .Nu ştiu de ce.Orice băiat îmi place practic nu mă observă.Parcă e special ca un blestem .WTF ?
Nu am comis nici o crimă,nu am furat , nu am minţit.De ce aşa pedeapsă ?
Cerule ,chiar am încredere în tine ,că o să îmi trimiţi un băiat care la fel te admiră ca şi mine în fiecare seara înainte de culcare şi în fiecare dimineaţă cînd îmi beau cafeaua şi-mi fumez ţigara.

Tucano Coffee

Uneori ,cînd mai chiulesc de la ore ,obişnuiesc să merg în Tucano Coffee,avînd în vedere că e aproape de şcoală.Şi iată că în ultimile două săptămîni am chiulit mai des şi prin urmare ,am frecventat mai des Tucano Coffee.De obicei , comand moccacino.Chelnerul care mi-l aduce de cele mai multe ori e un dulce,că-mi vine să-l mănînc.E aşa ,cam ca mine de înalt.E bruunet şi are un zîmbet de mor.Aş putea scrie multe despre trăsăturile lui fizice ,însă nu asta e cel mai important.De fapt...într-o zi am decis să-l găsesc pe facebook.Şi l-am găsit.Şi de aici totul a început.De fapt încă nimic nu a început ,dar trăiesc cu speranţa.L-am adăugat,am vorbit puţin,dar,cum eu am doar o poză , nu cred că m-a recunoscut.
Ieri seara am fost iarăşi în Tucano cu o prietenă.Am mers pînă la baie să-mi spăl mîinile şi cînd reveam,l-am văzut...îl priveam şi mă privea şi mi-a zîmbit .Şi iată de ieri sunt în al 9-lea cer.
Ce să fac acum ?

Un început !

Întrase în cafenea.Era brunetă cu nişte ochi mari căprui şi un păr lung şi strălucitor.Avea cam un metru şaizeci şi cinci.Nu avea talia perfectă,dar hainele erau bine alese,şi doar privindu-i feţişoara conturată frumos ,te îndrăgosteai.S-a aşezat la o masă.El stătea în alt colţ al cafenelei şi o privea sau ,mai bine zis,o urmărea.

De masa ei se apropie chelnerul.

-Bună.Doriţi să serviţi ceva ?

-Salut.Da,sigur.Un moccacino deocamdată,te rog.

-Desigur.

-Îţi mulţumesc.

Chelnerul plecase.El se apropia de masa ei .Ea scoase o carte de psihologie.El ajuns aici,spuse:

-Bună,aştepţi pe cineva sau e liber locul ?

-Scuze.. ?

-Mi-ar face plăcere să purtăm o discuţie,dacă nu ai nimic împotrivă.

Ea îl privi.Era simpatic,chiar frumos.Exact cum îi plăcea ei.Brunet,ochii căprui şi măşcaţi,cam ca ea... trăsăturile.Înalt şi chipeş.

-Sigur,de ce nu ?

El lua loc.Ea îl privea în ochi,obişnuia să facă asta.Astfel,îşi dădea seama de starea de spirit a oamenilor.

Venise chelnerul.

-Poftim moccacino-ul.V-aş sfătui să-l gustaţi înainte de a pune zahăr ,pentru ca apoi să nu fie prea dulce.

-Bine,merci mult.

El ... 

-Băiete,adu-mi,te rog,şi mie unul .

-Desigur.

Şi aşa a început totul .Se priveau .Ea încerca să înţeleagă motivul apropierii lui.Nu i s-a mai întîmplat asta pînă acum.

-Deci ....?Îmi spui de ce eşti atît de posomorît ?

El o privea şi nu scotea nici un cuvînt.

Ea:

-Ce se întîmplă ?

El:

-Iartă-mă,dar eşti cutremurător de frumoasă , nu-mi pot lua ochii mei de la ai tăi.Sunt atît de pătrunzători,parcă ascund ceva obscur şi trist,chiar dacă încerci să păstrezi acest zîmbet frumos pe buze.

-Da...chiar se ascund multe în spatele lor.Se ascund decepţionări,vise destrămate,planuri duse pe apa sîmbetei şi proaspete adevăruri dureroase.M-am certat cu ea ,cu persoana pe care o credeam cea mai bună prietenă.

Dar ,probabil , nu mi-a fost chiar aşa bună prietenă,dacă în fiecare zi încearcă să-mi spună lucruri dureroase,chiar dacă apoi spune că-s glume.Dar de ce îţi spun eu ţie asta?

-Hmm.Ştii ,noi doi poate avem lucruri comune.Nu mă apropii de oricare fată intră în cafenea şi scoate cărţi de psihologie .Privindu-te , mi-am amintit de mine.Cînd m-ai întrebat de ce-s posomorît...sunt şi eu dezamăgit de proaspetele adevăruri.Dar nimeni nu mă poate înţelege.Cînd încep să-i zic prietenului meu despre asta ,mă cheamă la discotecă,fapt din care înţeleg că puţin îi pasă de ce se întîmplă în sufletul meu.

-Off,te înţeleg atît de bine.

A venit şi moccacino al lui.

-Îţi mulţumesc.

Ea începuse :

-Cum te numeşti ?

-Cum ai vrea să mă numesc ?

-Hmm, mi-ar place să fii Soare.

-Atunci,sunt Soare.Tu ,tu cum te numeşti ?

-Dar cum crezi ?

-Poate eşti luna ? Luna pe care o văd deseori seara cînd mă duc să fumez ,şi de la care nu-mi pot lua ochii.

-Sunt Luna.Cîţi ani ai ?

-Am 19.Tu ... 16 ?

-Exact ! 

-Vezi , am o intuiţie bună.

-Îmi dau seama... :)

-E bun moccacino-ul ăsta,spuse el .

-Da, e al meu preferat.

-Cred că va deveni şi al meu .

-Eşti atît de carizmatic.Eşti cred că tocmai persoana de care aveam nevoie astăzi ,acum , aici.Parcă ar fi un semn de la Cel de Sus .Îţi mulţumesc că mi-ai apărut în cale.

-Eu îţi mulţumesc că eşti reală.Nu credeam că poate există o astfel de fiinţă.Eşti cea mai frumoasă întîmplare din ziua de azi.

-Cred că ne-am găsit noi,două suflete dezamăgite.Suflete tinere ,dar cu o oarecare experienţă dureroasă.

-Da,eu cred la fel.Studiezi psihologia ?

-Hmm,aşa,pentru mine .Nu-mi doresc să devin psiholog,însă îmi place să citesc despre asta.Mă ajută !!

-O să împrumut cartea !Pot ?

-Sigur,cu mare plăcere ! Astfel ,vom putea comenta despre ea şi vom vedea ce fel de păreri avem,cît de tare ele se aseamănă sau diferă.

-Da,ar fi perfect.

Luna trebuia să plece.

-Eu trebuie să plec,dar nu vreau ca asta să fie prima şi ultima noastră întîlnire.Cred că am fost întîlniţi cu un oarecare scop .

-Nici vorbă de ultimă întîlnire ! Îţi las numărul meu ,cînd vei simţi că poţi să-mi scrii cu încredere,fă-o.Ieşim şi mai discutăm despre adevăruri...Ne putem cunoaşte mai bine.

-Bine,promit că aşa fac !

Luna plecase fericită.Soarele era mulţumit că a putut simţi un pic de căldură în acea zi a lui posomorîtă.

                                 *** Va urma ***

Ieşi ...

Ieşi ,te rog ...e deja insuportabil să te am mereu în minte.Nu pot citi,nu pot mînca,nu pot dormi,nu pot vorbi,nu pot pentru că peste tot eşti tu şi-mi distragi atenţia.Eşti tu şi nu pot să mi te scot din minte.Cine naiba te crezi ?Crezi că ai dreptul să fii aici ?În mintea şi în inima mea ?Crezi că ai dreptul să mă chinuieşti ?

Nu exagerez acum.Chiar asta simt.Simt o plăcere nebună atunci cînd îţi bagi degetele în părul meu,atunci cînd mă atingi,întîmplător sau nu.Îmi vine s-o sugrum pe oricare stă pe lîngă tine atunci cînd eu te privesc.Ouf ,ador zîmbetul tău.Dar de ce nu ieşi ?Pentru ce să rămîi în mine ,dacă tot nu eşti cu mine ?Nu eşti lîngă mine,eşti doar un gînd cu care mă culc şi cu care mă trezesc,cu care trăiesc şi fără de care nu pot respira.Eşti idealul meu ,eşti perfecţiunea.Eşti cel pe care o să îl iubesc mereu.Eşti al meu pentru totdeauna.Dar ieşi,fugi,scapă,evadează,te rog,căci eu nu o să te pot elibera niciodată !

Te iubesc.

De multe ori , noi,oamenii ,spunem chestii în care nici măcar noi nu  credem ,suntem conştienţi că sunt nişte minciuni,dar totuşi,le spunem.De ce ?Ca să vă răspund cu precizie la această întrebare ar trebui să fiu sau cel puţin să am nişte înclinaţii psihologice ,însă încă nu m-am apucat să studiez psihologia.Ei bine ,să începem cu un "te iubesc ".Ce e dragostea ?În postările anterioare am scris despre asta,aşadar ,tot ce trebuie să faci,e să mergi mai jos,după care ,revii aici.
Ionel şi Mărioara încep o relaţie.La prima întîlnire el vine cu flori.Ea-cu nimic ,fiind fată.El îi dăruieşte florile ,după care merg în cafenea ,unde el plăteşte,evident.Apoi,se mai plimbă prin parc,îi mai ia o ingheţată,un balon cu iepuraş etcetera.Şi vine momentul despărţirii.Ionel o sărută pe Mărioara ,la care ea,de cele mai multe ori ,îi spune "te iubesc".Dar acest " te iubesc " ce reprezintă ,de fapt ?E un semn de recunoştinţă?Da,ei au început relaţia,însă noi cu toţii ştim că în fooarte puţine cazuri chiar există dragoste.Unii încep şi apoi se obişnuiesc unul cu altul.
Alţii o fac de singurătate.Alţii ,pentru a-şi ridica autoritatea.Şi aşa mai departe.Dar cînd trebuie să spui "te iubesc"?
De fapt ,a iubi înseamnă a da totul din tine pentru cineva,a putea oferi fără a cere ceva în schimb.Iubeşti atunci cînd eşti gata să faci orice pentru a-i face pe plac persoanei iubite.Poţi să spui că iubeşti atunci cînd aţi avut puterea şi curajul să construiţi împreună ceva,un locaş sfînt al vostru,un cuibuşor plin de dragoste,unde în fiecare zi mai adaugi cîte puţin din ea.
Dar tu ştii să spui un sincer " te iubesc " ?

E ca un drog ...

El , iarăşi el ...îl port mereu în suflet ...Simt mereu nevoia să-l văd ,să-l simt lîngă mine.Am nevoie să ştiu că e bine , că se simte bine ,că îi e ok.Deja de un an stau şi-l tot privesc fără să fac nimic altceva.Mă simt un detectiv faţă de el ,dar nici nu am curajul să-i zic despre sentimentele mele.Cum ar reacţiona ?Suntem prieteni prea buni , nu aş vrea să stric asta.Prefer o relaţie mai solidă ,decît una urîtă sau chiar inexistentă.El probabil nici măcar nu-mi bănuieşte sentimentele ,sau poate da ...nu ştiu .Nu mai ştiu nimic.Ştiu doar că vreau să-i fie bine şi atunci cînd îi va fi rău,să fiu eu acolo ,lîngă el.
E un băiat perfect,cel puţin în ochii mei.E un ideal .E chipeş ,are ochii căprui,ca şi ai mei ,parul întunecat,un zîmbet perfect şi nişte buze cu un contur ameninţător şi periculos.Cînd stau la lecţie şi-l privesc îmi vine să-l mănînc.Îmi trec fiori prin tot corpul atunci cînd mă ating de el ,sau el de mine.
Poate ceea ce scriu sună copilăros ,dar eu sunt încă copil .Sunt un copil care visează la Făt-Frumos.Şi el e Făt-Frumos al meu.E al meu.Va fi al meu vreodată,sunt sigură.
Se uită -n ochi la mine cu o căldură pe care nu o mai simt din partea nimănui.Poate eu nu-mi dau seama de ceea ce simte el ,sau poate el nu vrea să-mi spună.Din ce cauză ..nu pot să-mi dau seama.E un drog al meu  de care nu pot scăpa.Nici o clinică nu mă poate ajuta să mi-l scot din vene definitiv.E un drog ce nu va  putea ieşi din mine nicioadată.
E un drog al meu care-mi place... pe care o să-l continui să-l iau ...pe zi ce trece o doză tot mai mare...pînă va ajunge să funcţioneze.Nu renunţ.

O atingere ...

Ce poate fi mai frumos decît un sentiment împărtăşit ?Decît o atingere delicată şi plină de afecţiune ?Ce poate fi mai plăcut decît să ştii că iubeşti şi eşti iubit ?Nu simţi acea mică invidie ,bună sau rea, cînd vezi pe alţii fericiţi şi tu ştii că eşti singur ...?!
E acel moment cînd voi vorbiţi,tu îl priveşti în ochi,el atrage atenţia buzelor..tu simţi fiori prin tot corpul,simţi cum acuş îşi pune palma sa mare pe faţa ta mică şi fină şi te apropie de buzele sale ,de respiraţia sa...Şi tu te pierzi , nu ştii dacă e bine sau nu .Dacă trebuie ,sau nu.O atingere de-asta poate insemna mai mult decît un sărut ,pentru că el te atinge , tu nu îi dai nici un răspuns ,dar el încă stă cu speranţa şi tu cu nedumerirea.E acel sentiment de mini-vinovăţie că nu ştii ce să faci.Nu ştii cum să reacţionezi.E clipa cînd tu închizi ochii şi aştepţi apropierea lui şi mai strînsă,pînă te laşi dusă de val.Şi cînd asta se întîmplă,tu urli în tine de fericire ,chiar dacă lui nu i-o arăţi.Noi toate ştim ce înceamnă asta.Asta e ceva ...magnific ,magic...ceva perfect şi real.Ceva sincer...
Atingerea...

Amintiri...

M-am trezit .Am mers să-mi fac cafea ,ca de obicei.Peste cîteva minute am realizat că nu-mi doream tocmai cafeaua aia în acele momente ,aşa că am mers în camera mea ,pe pat.M-am culcat...un pic altfel.Mi-am ridicat picioarele în sus şi le-am sprijinit de perete.Apoi,am expirat şi inspirat odată,după care am inchis ochii.Nu am adormit,nu.Aveam telefonul lîngă mine şi am pus primul cîntec pe care l-am găsit .Era acesta.

http://www.youtube.com/watch?v=Rk6_hdRtJOE

Deodată,parcă m-am întors în trecut.Simţeam că părul mi se ridică în sus ,şi tot ce văd printre firele lungi sunt momente fericite de atunci...din trecut.Eram parcă în mare ,scufundată în apă,dar priveam la cer de acolo,de sub apă,şi mă vedeam pe mine fericită.Era ceva ce nu pot explica acum,era ceva ce nu mi s-a mai întîmplat.
Toate acele rîsete,vorbe,copii,părinţi,bunei,familie,dragoste,afecţiune,zîmbete...toată acea fericire.
A fost ca şi cum priveam un film despre mine.Un film fără sfîrşit.Nu vroiam să se termine.Mintea mea insista continuarea acestuia.Continuarea acestui ...vis.Acestui miracol ce poate nu se va mai repeta.
Dar totuşi,totul are un început şi un sfîrşit.Aşa că ,mi-a sunat telefonul...am realizat că toată chestia asta a durat 2min38 ,dar simţeam că am trăit ani întregi..doar cu acele amintiri.

Iubirea...

Iubirea e acel sentiment care nu poate fi explicat ,e acea senzaţie de mii de fluturaşi ce flutură în stomăcel ,e acea plăcere să ştii că îl ai alături şi acea siguranţă de care ştii sigur că ai parte.Iubirea e un labirint în care dacă intri ,trebuie să treci prin foarte -foarte multe drumuri şi pasaje dificile ,fără sfîrşit ,alături de cel pe care îl iubeşti.Iubirea e acea durere pe care o simţi o dată cu indiferenţa lui ,e acea acrime în gît ,e acea piatră din inimă care nu te lasă să respiri normal.Cel ce te iubeşte nu va îndrazni niciodată să te facă să suferi,pentru că te iubeşte.Dar oare cum să ştim noi că ne iubeşte cu adevărat ?Cum să ne dăm seama de asta ?
De multe ori se întîmplă să afli că relaţia ta e doar un joc,sau un pariu cu prietenii ,sau constă într-o simplă distracţie pentru ca el să-şi împlinească plăcerile.Nu e asta jignitor şi dureros ?
Eu încă nu am întîlnit dragostea ,dar am nişte percepţii,după cum vedeţi mai sus.Eu nu vreau ca pe mine ea să ma doară.Eu vreau să fie ca atunci cînd eu mă apropii de el ,el să mă ia în braţe.Atunci cînd eu tac,el să stea să încerce să înţeleagă tăcerea mea .Atunci cînd plîng,să mă lase s-o fac pe umărul lui.Atunci cînd am nevoie de cineva alături fără vreo explicaţie,el să fie mereu acolo.
Poate viziunea mea cere prea multe ,dar chiar îmi imaginez dragostea ca ceva magic,ceva real ce nu poate fi distrus nici de cea mai crudă şi crudă vrajă.Îl vreau pe el ... Cînd o să vii ?Cînd am să te cunosc ?...

Ţigara...

Toţi absolut încearcă o ţigară mai devreme sau mai tîrziu . De ce ? Influenţa ?Sau e acel moment cînd stai într-un cerc de oameni unde toţi fumează şi tu stai şi priveşti doar acel fum ispititor ce iese din ţigară..şi toţi zic cît e de plăcut şi bine.Nu zic nimic.Nu sînt împotrivă.De fapt ,nu sunt fumătoare zilnică,fumez doar ocazional.Ce înseamnă ocazional ? Cam o dată în două luni,cred.De fapt ,cînd ies cu cineva care tot fumează.Nu consider asta un viciu,ci o plăcere.E adevărat că distrugem organismul,dar este şi plăcere , recunoaşteţi !
Acea plăcere cînd simţi cum o pui între buze,cum iai bricheta şi focul fuge parcă de ea şi tu vrei cu orice preţ s-o aprinzi...şi cînd o aprinzi şă tragi un fum şi simţi în gît un amar pe care apoi încerci să-l dai afară.Cînd simţi că după două fumuri vezi neclar şi obscur.Nu vrei să se mai termine acea senzaţie.
Ţigara e acea plăcere a dimineţii ,acel accesoriu ce niciodată nu se va demoda.Din simplu motiv că oamenii o să continue să fumeze orice ar fi .
Ţigara...e o ţigară !

Tu decizi !

Ai simţit vreodată că nu ştii cine eşti ? Să simţi că nimeni nu te înţelege ,că nimeni nu vrea să te asculte ,că nimeni nu te vrea în preajmă ... ai simţit un 14  februarie singură ? Ai aşteptat vre-un Sms de la el care ,totuşi ...nu a venit.Nu a durut ? Nu ţi-au apărut gînduri că a ieşit cu alta ? Nu crezi că viaţa e un rahat ? Nu zic acum doar de dragoste...vorbesc la general .Am o minte de şaisprezece ani,cu multe vise , planuri,speranţe ,dorinţe ce nu ştiu dacă vor deveni vreodată realitate.
Astăzi ... e 14 februarie.Acum - ora 22:38 . În ziua întreagă ,am primit două sms-uri de felicitare,nici o invitaţie ,nimic.Stăteam şi mă gîndeam,care-i sensul anul întreg toţi să-ţi zică "uite ce eşti de nice " sau multe chestii de genu ...şi la o sărbătoare un băiat să nu fie în stare să te invite la o cafea.. ?Mi-ar fi ajuns.
Nu sunt o materialistă.Sunt ,de fapt,foarte simplă.Sunt brunetă,am părul lung...nu ştiu dacă figura mea e una foarte bună,dar nu mă plîng.Am ochii căprui .Am o inimă maaare , unde încap toţi.Nu caut prieteni cu bani şi nu îi resping pe cei fără.Am trecut prin multe periaode ale vieţii şi ştiu ce înseamnă asta.De fapt , nu ştiu ...Adică ,probleme cu banii nu am avut niciodată,dar am avut mulţi prieteni fără bani ,care nu puteau ieşi ...şi nu îi respingeam,dar mergeam la ei acasă şi stăteam cu ei.Nu-i normal să faci lucruri bune ?Nu e plăcut să ştii că faci pe cineva fericit ?Sinceră să fiu...Am dezgust de la majoritatea tinerilor şi tinerelor care umblă prin Cocos Prive sau prin Dom Michelle şi apoi ,nu doar că postează totul pe facebook sau alte site-uri de socializare ,încă şi comentează în stil mare ,astfel încît să vadă toţi cît sunt de bogaţi şi bine-îmbrăcaţi.Poate ceea ce scriu acum sună a invidie -dar chiar nu e.Doar încerc să mă pun în locul oamenilor mai simpli...Lor le e plăcut să vadă toate astea ?Ei nu au nici o vină de acest fapt-de lipsa banilor.De ce atunci să nu ţinem în noi tot glamurul ăsta şi toate întîmplările astea frumoase ...doar pentru a nu-i face pe ceilalţi să sufere ?
Sau vrei să-mi spui că tu nu te-ai simţit niciodată rău cînd părinţii nu te lăsau undeva pentru că nu ai fost destul de cuminte ?Ba da,fiecare a trecut prin asta.Poate trece şi acum...
Nimeni nu poate şti ce e în cealaltă familie.Ce se petrece de fapt cu prietenul tău bogat...Poate el nu e bogat ,doar face tot posibilul pentru a se manifesta în faţa ta,pentru a primi respectul , şi nu ingorul tău .De ce nu ne gîndim şi la asta ? Nu sînt puţini care procedează astfel ...
De ce să respingi un suflet de lîngă tine ,dacă e tot suflet...de fapt ,banii sunt ăia necuraţi şi mizerabili.Sigur că , fiecare avem nevoie de bani,fără asta-viaţă nu e.Dar ...nu pot să îmi imaginez cum poate cineva refuza pe altcineva care caută poate protecţie ,căldură , înţelegere,prietenie,sfaturi..care se bazează pe tine...e chiar banal!Nu , nu exagerez.Aşa sunt eu ! Mă ataşez de oricine.Am timp pentru a asculta pe oricine.Pot să ascult ore întregi fără să scot un cuvînt.Pot să vorbesc ore întregi fără să mă poţi opri.Pot să fac ce-mi propun.
Asta  e prima mea postare.Nu ştiu cum e ,poate e banală, poate e una ce v-a atins .E doar..prima mea postare şi primele mele gînduri.
Aveţi grijă de cei ce se apropie de voi ,căci nu ştii în ce moment o să ai tu nevoie de aceste sentimente din partea cuiva ,şi viaţa nu e mereu roză ..De fapt ,totul se plăteşte.Ai grijă !!!