8 martie

Este foarte greu să-ţi exprimi adevăratele sentimente fără nici un fel de emoţie ,aşa că eu nu sunt sigură că o să-i pot spune mamei în realitate ceea ce o să scriu aici ,pentru că simt cum o să izbucnesc în plîns şi ziua de sărbătoare se va transforma în tragedie. :)
Deci ,mamă...tu eşti perfecţiunea întruchipată în om ,ai acea karismă irepetabilă şi unică.Eşti acea zînă care apare cu bagheta sa magică atunci cînd nu sunt în regulă şi mă face să uit de probleme.
Eşti acea soră pe care eu nu o am ,dar pe care mi-am dorit-o întotdeauna.Eşti cel mai frumos frumos din viaţa mea.Nu pot să-mi imaginez viaţa fără tine ,ar fi un calvar ,ar fi un coşmar ....de fapt , nu ar mai fi viaţă.
Îmi aduc aminte cînd eram mică şi-mi citeai poveştile de seară,altele mi le povesteai ,altele le inventai.Ţin minte cum îmi faceai rochiţele de azi pe mâine pentru matineu,ţin minte cum îmi ştergeai lacrimile de pe obraz.
Ţin minte cînd ţi-am povestit prima mea dragoste şi tu ai început să mă încurajezi şi să mă "ajuţi" să scap de tata uneori pentru a merge afară să-l văd hihi.
Ţin minte cum îmi cereai sfaturile în legătură cu vestimentaţia ta ,deşi eram doar un copil.Ştiu cum băgai în seamă tot ce spun ,îţi păsa ...de fapt ,ştiu că şi acum îţi pasă ,chiar dacă deja nu mi-o mai arăţi ca înainte.
Poate cauza este adolescenţa ,sau doar eu .
Poate eu sunt cea care m-am îndepărtat de tine ,dar numaidecît o să-mi îndrept greşeala pe care o regret.Eşti unicul om ,de fapt nu ... dar eşti primul om pentru care vreau să trăiesc,pentru care aş face orice,pentru care aş fi în stare să-mi dau viaţa.Sunt sinceră acum.Nu-mi pasă ,aş face orice pentru ca ţie să-ţi fie bine.
Iartă-mă pentru toate problemele şi prostiile pe care ţi le provoc uneori .Tot ce trebuie să ştii e că te iubesc acum şi pentru totdeauna.Eşti mama perfectă şi de restul nu trebuie să-ţi pese.Trebuie să ştii că te apreciez şi că eşti cel mai valoros om de pe acest pămînt.
Te iubesc ,mami .

Tengo ganas de ti ...

Uneori ai chef de cineva...nu că ai iubi acea persoană,ci pur şi simplu ai chef s-o simţi aproape ,să-i simţi mirosul unic al pielii ,să-i simţi respiraţia atunci cînd ai gura sa alături de a ta sau să-i simţi emoţiile şi stresul care-l preocupă.Să ştii că ai chef de ea şi s-o poţi avea anume atunci , în acea zi ,în acea clipă ,în acel moment...
Mi-ar plăcea să întîlnesc un om , un băiat care să mă poată iubi şi atît.Nu cer nimic ,doar să mă iubească.
Să ne trezim împreună ,eu fiind în cămaşa lui cu tot cu mirosul lui în ea ,să fac acele cafele delicioase sau amare,neavînd o prea mare experienţă,să fumăm împreună acele ţigări amare.Să simţim ambii acele emoţii ale dimineţii sau să rîdem de cele întîmplate azi-noapte.Să putem comenta lumea ce trece şi noi o observăm pe geam.Să putem vorbi despre absolut orice ,să ştiu că am încredere în el şi el în mine.
Să mă lase să-i aleg şi să-i aranjez hainele ,să-i aranjez cravata sau să-i pun papillonul.Să mă lase să-i fac părul aşa cum îmi place mie.Să-mi dea sărutul de despărţire care ar dura cam cinci minute.Toate astea ar însemna doar să mă iubească.Eu vreau să cred în dragoste , în magia dragostei ,chiar dacă nu am întîlnit multe cazuri fericite care să-mi confirme că fericirea există , eu o s-o aştept oricît va fi nevoie.Doar am nevoie de o persoană sinceră alături,căreia să-i placă defectele mele ,care să-mi înţeleagă nebuniile ,care să-mi fie alături atunci cînd am nevoie să beau un pahar de whiskey sau cînd fumez mai mult decît trebuie.
Dar oare există acest om ?Acest ideal ?
Nu ştiu , nu ştiu dacă există ,însă ştiu că nu toate fetele visează la astfel de băiat.Ştiu că majoritatea fetelor de vîrsta mea visează la Prada,Zara şi multe altele,chestii materiale.Da eu tot nu pot înţelege...pentru ce să ţii alături un om cu bani , dacă nu-l iubeşti ? Oare vei suporta atingerile lui ?Cum îl vei refuza ?
Nu e mai interesat să fii cu un băiat ...bine , nu de vîrsta ta ,cu doi /trei ani mai mare ,care e ca şi tine ,fără experienţă, fără bani ,doar cu planuri şi vise pe care are de gînd să le pună în practică ?
Eu cred că asta e viaţă,să simţi cum împreună reuşiţi în viaţă ... nu să ai totul de-a gata.Ăsta e doar visul din copilărie...devenit o nefericită realitate !!

Fiecare are o percepţie a lui ...

Fiecare dintre noi vede viaţa în felul său .Unora le place să citească ,altora să picteze ,altora să doarmă ,altora să facă opere de caritate etcetera.Stăteam nu demult în cafenea cu nişte prieteni şi s-a deschis o temă de la care au pornit un fel de dezbateri.
O fată spunea că ar fi atît de frumos ca în cuplu,cei doi să aibă aceeaşi profesie.Alţii nu erau de acord.O altă fată a zis că ar fi frumos ,doar dacă profesiile ar fi ceva de gen pictori sau cîntăreţi la anumite instrumente.Aici mai mulţi au fost de acord.Ea a spus că ar fi foarte frumos să se picteze unul pe altul goi şi să pună portretele pe pereţi ,unde eu am fost total de acord.La care ,majoritatea au început să spună că asta e pornografie sau perversitate.De ce ?Niciodată nu am înţeles de ce oamenii nu pot pur şi simplu asculta şi accepta alte păreri .Da , şi eu am făcut aşa , înainte...dar acum nu.Eu cred că a asculta e o artă pe care puţini o înţeleg.În fine...
Cînd toţi au zis că asta e perversitate şi pornografie ,eu am zis că asta de fapt e :ARTĂ !Şi colega mea m-a susţinut.Da,într-adevăr e o artă .Pentru că asta e ceva frumos ,e ceva ce nu toţi pot s-o facă.E una să ştii că eşti pictată de cel care te iubeşte ,şi complet alta e să te pui goală în faţa unui necunoscut.Iată ca în Titanic.Nu e frumoasă relaţia ceea ? Nu e artă ceea ce el face ?
Arta poate exista şi într-o picătură, şi într-un fir de iarbă , şi într-un vis,şi într-o amintire.Dar adevărata artă e ,de fapt ,dragostea.Nu poţi să ştii despre celelalte dacă tu nu iubeşti.Să iubeşti e cea mai interesantă artă,anume pentru că foarte puţini pot s-o înţeleagă şi s-o simtă,pentru că într-o societate bolnavă şi interesată nu poate exista dragoste.În societatea asta ,arta este moda.Dar asta e o artă simplă , pentru că oricare om ,chiar şi cel mai sărac ,poate fi transformat într-un om al modei în timp foarte scurt.Însă să iubeşti e ceva ce vine de la tine ,ceva ce trebuie să faci fără să te impui ,ceva ce îţi apare în suflet fără ca tu să ştii .
Totuşi  ,mi-e interesant să descoper gîndurile celorlalţi ,pentru că atunci cînd asişti la astfel de discuţii ,îţi dai seama ,cum e ,de fapt ,omul pe care ştii că îl cunoşti de zece ani e complet altfel.E un om interesant pentru care nu contează nimic altceva decît banii.Nu ştiu,am rămas puţin sau chiar mai mult dezamăgită să văd că chiar există influenţă.De fapt ,ştiam de influenţă ,dar m-a dezamăgit anume faptul că oamenii nu pot avea personalitate.Nu spun că eu sunt o perfecţiune şi le am pe toate ,dar ştiu sigur că nu-s aşa ca ei.Sunt altfel.
Şi totuşi ... îmi place să descoper percepţiile celor din jur .Aflu lucruri noi şi chiar şocante,care mă impun să-mi fac concluzii la care nu m-aş fi aşteptat niciodată.Dar totuşi ,viaţa mea abia începe şi ea încearcă să-mi arate adevărul de care tot fugeam .Şi îmi place acest adevăr ...
Cea mai mare şi interesantă ARTĂ e DRAGOSTEA ! Never forget !

Lasă-mă !!

Lasă-mă să mă bag sub pielea ta să te rănesc.Lasă-mă să fac cu tine ce ai făcut şi tu cu mine.Lasă-mă să îţi arăt cum e să simţi asta.Lasă-mă să îţi rănesc sentimentele aşa cum ai făcut-o tu.
Şi chiar dacă m-ai lăsa ,ştiu că n-aş face-o ... pentru că ceea ce simt e mult prea puternic.Uneori mă urăsc pentru acest fapt.De ce să nu-mi fie indiferent ? De ce să nu fiu eu un cîntec doar ? De ce-s un om ,de fapt.. ?
Tu doar o să mă laşi ... o să mă laşi ....

Noi toţi suntem cu capul în nori ...

Noi încă nu ştim ce vrem de la viaţă.Încercăm să dovedim că putem şi că ştim ceea ce de fapt , nu putem şi nici nu ştim.Suntem naivi.Suntem cu capul în nori.Of,dragostea asta face din om ne-om.
Atunci cînd ţi se pare că eşti singurul care simte asta şi care se simte astfel .Dar nu e aşa.Fiecare în sine se simte rău.Tu iubeşti pe cineva ,care iubeşte pe altcineva ,dar ,care ,ca şi tine , nu  este iubit de persoana dorită.Şi de ce viaţa e aşa un paradox ?De fapt sunt de acord că ea ar fi plictisitoare dacă totul ar fi doar floricele şi roz,dar aşa tot nu-i prea ok.
Poate sunt încă prea mică pentru a înţelege legile vieţii.Poate ...dar vreau să mă simt liberă înăuntru , nu să stau să privesc cum cei din jurul meu sunt fericiţi din motivele din care eu sufăr.Da,mă bucur pentru ei ,dar simt şi o foarte mare dezamăgire în suflet.Poate eu nu-s prea bună ?Poate eu nu merit ?Poate eu am greşit cu ceva şi asta e un fel de pedeapsă ?Ok ,dar cît de mult va dura această nenorocită pedeapsă?Devine deja insuportabil sentimentul de neputinţă.Să ştii că poţi să faci primul pas,dar să nu ai încredere ,să simţi acea frică de refuz sau de respingere.Cum va fi după asta ?Nu voi putea suporta !!Ştiu sigur.
Sunt o fraieră îndrăgostită care încearcă să se mintă .Şi cînd mă mint ,prietenii îmi zic că mă mint ,şi chiar dacă ştiu că-i aşa ,încerc să-mi insuflu asta.Naivă ,adolescentă poate.
Vreau să ies din această etapă a vieţii ,chiar dacă ştiu că o să vreau înapoi.Dar nu e tocmai adolescenţa pe care mi-o doresc.E mai multă durere decît plăcere.Da,e durere.Încerc să-mi compar viaţa cu alte vieţi şi îmi vine să mor.Chiar dacă ştiu că am o familie care mă iubeşte,nişte prieteni fideli ,uneori nu înţeleg pe nimeni din jurul meu.Şi de ce e aşa ?
E un paradox .

Trei metri deasupra cerului ...

Mă gîndesc dacă merit ceea ce-mi doresc ,căci îmi doresc ceva ce poate puţini oameni înţeleg sau cred în ceea ce-mi doresc eu.Eu da ,cred că există dragostea.De fapt ,sper s-o întîlnesc ,dar să fie acea dragoste sinceră şi inocentă şi lipsită de orice furtună.Vreau să cred că chiar există .
Vreau să cred că e real ca un băiat să rateze o petrecere pentru a fi cu mine în linişte pe un cîmp calm şi admirînd stelele noaptea.
Vreau să cred că e real ca el să picteze Graffitti-uri pentru mine.
Vreau să cred că e real ca el să vină acasă să ceară permisiunea părinţilor să ieşim . :))
Vreau să cred că e real să bage în seama tot ce-mi doresc şi tot ce-mi place.
Vreau să cred că e real să mă iubească sincer şi să-mi poată demonstra asta.
Vreau să cred că chiar o să-l întîlnesc într-o zi.Uneori , îl simt atît de aproape ,am impresia că e muult mai aproape decît eu îmi imaginez.
Alteori , mi se pare că nu o să îl întîlnesc niciodată.
Eu doar vreau să simt că mă iubeşte pînă la trei metri deasupra cerului ...

Realitatea ,ştii...

Dimineaţa...somn...ochi obosiţi...dorinţa de a merge înapoi în pat...neputinţa...nesiguranţa...nevoia...telefonul...ora...strada...oamenii...maşini...localuri...gălăgia...iritaţia...
Nu de puţine ori aceste zile mă simţeam iritată .Tot ce auzeam îmi provoca un zumzet groaznic în urechi sau simţeam cum cineva intenţionat îmi face rău.Majoritatea acţiunilor celor din jurul meu mi se păreau anormale,ceva ce nu puteam să concep.Toate astea au început de la noaptea ceea "fericită".Acum îmi dau seama cum sunt toţi din jurul meu.Îmi place să observ cum fiecare încearcă să fie altcineva ,chiar dacă nu-i reuşeşte.Ei încearcă să facă aceleaşi mişcări ca idealurile lor.E trist ,da.E trist ,pentru că te simţi used.Jumătate de an tuturor le eşti indiferentă şi acum deodată încep hugurile ...hai ,serios ,mă! Apoi se simt cu musca pe căciulă cînd întreb "ce-i cu falsitatea asta?" ...dar,probabil sunt deja obişnuiţi cu realismul meu.Da ,eu privesc viaţa cît de real posibil.
Am perioade cînd încerc că închid ochii şi să nu observ ceea ce nu vreau să observ ,dar ochii mei oricum se deschid şi oricum observ totul.Toată această realitate dură din jurul meu care devine tot mai iritantă.Dar încerc şi cred că reuşesc să accept totul , pentru că ştiu că nu am de ales.
Îmi place să mă aşez la masă cu mai multe persoane ,să observ cum judecă fiecare dintre ei , să ascult ce iese din gurile lor ...
E interesant ...e arta ascultării şi a urmăririi.Poate suna ridicol , dar nu-mi pasă .Am învăţaţ că trebuie să am puterea să-mi exprim gîndurile cît mai deschis şi simţindu-mă cît mai liberă , că de altfel ,voi fi călcată în picioare.Căci lumea reală nu e tocmai cea din desenele animate...